Patrimoniul cultural

Patrimoniul cultural

Secretariatul Convenției 2003 pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din cadrul UNESCO a comunicat, oficial, autorităților române acceptarea dosarelor „Tradițiile creșterii cailor lipițani” (Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Italia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria) – dosar 01687 și „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” – dosar 01861, în procesul de evaluare care va decide posibila înscriere a acestor elemente în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii în anul 2022.

În lunile următoare, Secretariatul Convenției UNESCO pentru Patrimoniul Cultural Imaterial va verifica dosarele depuse și va putea solicita statelor deponente informații suplimentare. Decizia finală cu privire la înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO va fi anunțată în cadrul celei de-a 17 sesiuni a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care va avea loc în decembrie 2022.

În această sesiune vor fi evaluate 49 de dosare pentru înscrierea de noi elemente în Lista Reprezentativă UNESCO, cum ar fi:

  • „Sericicultura și producerea de mătase pentru țesut” (Azerbaidjan, Afganistan, Iran, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Turcia),
  • „Sărbătorile Ursului în Pirinei” (Andorra, Franța),
  • „Cultura ceaiului (Çay) – simbol al identității, ospitalității și interacțiunii sociale” (Azerbaidjan, Turcia),
  • „Împletitul din paie în Belarus – artă, meșteșug și abilități” (Belarus),
  • „Cunoștințele maeștrilor romului alb” (Cuba), „Festivaluri legate de călătoria Sfintei Familii în Egipt” (Egipt),
  • „Dansul modern în Germania” (Germania),
  • „Formația maghiară de instrumente cu corzi” (Ungaria),
  • „Meșteșugul brodatului în Asia centrală” (Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan),
  • „Practici sociale și cunoștințe legate de prepararea și folosirea alcoolului tradițional din prune (šljivovica)” (Serbia),
  • „Sunatul manual al clopotelor” (Spania) ș.a.

Dosarele integrale evaluate în această sesiune pot fi consultate aici: https://ich.unesco.org/en/files-2022-under-process-01172#top